Mò ché la primavèra
è già turnata,
i’ ne verésse l’ora
re ì a veré la néve
ché se squaglia
e ‘nu ramu che ‘nguiglia,
‘na campana ché sona,
n’ata ché gli risponne
ra luntanu,
la campagna ché rire
e l’ariénu ché addora
pe ‘ncopp’a lle muntagne,
mancu fosse ‘nu sciore.
I’ ne verésse l’ora…